CUM să ne rugăm?

Creşterea şi dezvoltarea unei vieţi spirituale mature presupune puţin mai mult decât simpla dorinţă de a ne ruga. Trebuie să ştim şi cum să ne rugăm. Pentru aceasta, e necesar un “regim” special sau un program zilnic regulat  – pe care îl numim, în Ortodoxie, “canon de rugăciune”.

Nu există un program sau o reţetă “universal valabilă” pentru toată lumea. Sfântul Ignatie Briancianinov afirmă că programul de rugăciune trebuie să fie particularizat, funcţie de puterile fizice şi sufleteşti ale fiecăruia. Totuşi, principiul general după care trebuie să ne ghidăm este următorul: canonul nu trebuie în niciun caz să fie peste măsura (atât ca întindere, cât şi conţinut) capacităţilor fiecăruia.

Pentru că nu există un canon ‘standard’ de rugăciune, vom încerca să găsim câteva principii care se pot adapta la abilităţile şi condiţiile de viaţa ale fiecăruia dintre noi. Dar să nu uităm: condiţia de bază pentru a reuşi este perseverenţa şi statornicia în asumarea acestui program. Acelaşi Sfânt Ignatie pledează pentru un canon mai degrabă moderat, dar care va creşte şi se va maturiza în mod organic odată cu înaintarea în viaţa duhovnicească.

Unul dintre primele aspecte pe care ar trebui să le luăm în considerare atunci când ne gândim să urmăm un program de rugăciune este TIMPUL rugăciunii. După cum am afirmat şi în articolul anterior, dacă ne vom ruga numai atunci când avem dispoziţia necesară (sau atunci când avem chef) ne vom ruga foarte rar, sau niciodată. Psalmistul David exclamă, într-unul din Psalmi: “[Doamne], de şapte ori pe zi Te-am lăudat”. (Ps 118, 164). Este puţin probabil ca noi să alegem în fiecare zi şapte intervale de timp pe care să le dedicăm rugăciunii. Dar putem, probabil, să ‘punem de o parte’ măcar două. Majoritatea creştinilor ortodocşi se roagă dimineaţa şi seara, pe lângă rugăciunile de muţumire care preced fiecare masă.

Este foarte util să fixăm pentru canon o anumită perioadă de timp şi să refuzăm alocarea unui timp mai scurt decât cel pre-stabilit. Dar, după cum afirmă Sfântul Teofan Zăvorâtul, nu e sănătos nici să ne forţăm să depăşim cu orice preţ intervalul de timp alocat. Aşadar, cât timp să dedicăm rugăciunii? Ei bine, depinde cât de mult suntem capabili să ne rugăm cu atenţie şi cu devotament. Sfântul Ioan din Kronstadt ne oferă o indicaţie preţioasă în acest sens: “Este bine să stăruim mai mult în rugăciune, însă nu toţi oamenii pot să facă aceasta, decât aceia cărora le este dat. Pentru cei care nu pot, este mai bine să rostească rugăciuni scurte, dar să o facă din tot sufletul”. Pentru a cuantifica oarecum timpul, Sfântul Teofan îi sfătuieşte pe începători să înceapă la sfertul orei şi să continue până la jumătate, sau chiar mai mult.

La început, această metodă poate părea dificilă. Vom vedea că e nevoie de mult efort pentru a reuşi să ne rugăm câteva minute. Dar, pe măsură ce înaintăm pe calea rugăciunii,  ne obişnuim atât de mult cu ea, încât acele minute vor fi pline de bucurie şi rareori vom rămâne doar la timpul pre-stabilit.

Să alegem câteva din îndrumările de mai sus, dar să fim perseverenţi în ceea ce am ales!

După ce am stabilit CÂND să ne rugăm, trebuie să hotărâm şi LOCUL cel mai potrivit pentru rugăciune. Vom găsi că este mult mai uşor să ne rugăm dacă păstrăm mereu acelaşi loc. Cel mai des întâlnit loc este camera personală sau aşa numitul “colţ de rugăciune” – un spaţiu consacrat, pe care putem să îl amenajăm cu icoane sau cu o candelă, în care să ne putem ruga fără ca atenţia să ne fie distrasă.

După ce am ales TIMPUL şi LOCUL pentru rugăciune putem începe. Iar primul lucru pe care putem să îl facem este să ne pregătim mental pentru convorbirea cu Dumnezeu. Aşa cum orice activitate fizică prespune o ‘încălzire’ prealabilă, la fel trebuie procedat şi cu rugăciunea. Sfântul Ioan Scărarul afirmă: “Vom sta înaintea Împăratului şi Domnului nostru şi vom conversa faţă către faţă. Nu se cuvine să dăm pur şi simplu ‘buzna’, fără nicio pregătire”. Sfâtul Ignatie Briancianinov ne oferă câteva indicaţii precise referitoare la pregătirea minţii şi a inimii noastre pentru rugăciune:

- în primul rând, să alungăm din minte orice gând de judecată şi condamnare a aproapelui nostru;

- în al doilea rând, să respingem toate grijile lumeşti cu puterea credinţei, a ascultării şi a predării vieţii noastre în mâinile lui Dumnezeu;

- apoi să dobândim convingerea că stăm înaintea lui Dumnezeu, iar El ne vede şi ne ascultă cu atenţie;

- în al patrulea rând, să adoptăm poziţia tradiţională ortodoxă pentru rugăciune: îngenuncherea. Îngenunchiem pentru ca întreaga noastră fiinţa (trup şi suflet) să participe la rugăciune. Desigur că nu e recomandat să îngenunchiem dacă acest lucru este imposibil din punct de vedere fizic sau dacă avem dificultăţi în a o face – dar trebuie să evităm, pe cât posibil, atunci când ne rugăm, poziţiile ‘casual’, prea familiare.

În regulă. Am stabilit TIMPUL, LOCUL şi ne-am pregătit mental.

Dar…ce cuvinte să folosim? Ei bine, aici, cărţile de rugăciune devin un instrument foarte util. Ele conţin rugăciuni specifice: pentru orele dimineţii, pentru seară, pentru Sfânta Liturghie şi multe altele. Aceste rugăciuni, compuse de oameni sfinţi, reprezintă o revărsare a inimii şi a simţămintelor lor. Cuvintele lor sunt pline de duhul rugăciunii şi ne învaţă care este ‘tonul’ convorbirii cu Dumnezeu. Dacă le citim cu atenţie, putem intra şi noi în ‘atmosfera’ duhovnicească specifică rugăciunii.

Utilizarea cărţilor de rugăciune este, într-adevăr, un instrument deosebit de important în învăţarea rugăciunii şi dezvoltarea vieţii interioare. Dar simpla lecturare a acestor rugăciuni scrise nu este suficientă pentru a dezvolta o relaţie adevărată, personală, cu Dumnezeu. Trebuie ca în rugăciune să folosim şi gândurile şi cuvintele noastre proprii.

Dar ce putem să îi spunem lui Dumnezeu, fără a fii prolicşi?

Sfântul Vasile cel Mare trasează câteva caracteristici ale unei rugăciuni personale adecvate. După cum spune el, pentru a fi vrednică de Dumnezeu, într-o rugăciune compusă de noi ar trebui să:

- Îl slăvim pe Dumnezeu;

- Îi mulţumim pentru binefacerile şi îndurările pe care le-a revărsat asupra noastră;

- mărturisim păcatele şi greşelile noastre;

- Îi cerem cele de care avem nevoie, în special cele care ne sunt spre mântuire;

- să ne rugăm şi pentru semenii noştri.

Sfântul Ioan din Krostandt afirmă şi el: “Dumnezeu este Adevăr. Rugăciunea mea ar trebui să fie adevăr şi viaţă. Dumnezeu este Lumină. Rugăciunea mea ar trebui să îmi lumineze mintea şi inima.Dumnezeu este Foc. Rugăciunea mea ar trebui să fie ardentă. Dumnezeu este liber cu desăvârşire. Rugaciunea mea ar trebui să fie o revărsare a inimii mele înainte Domnului.”

În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă chiar să ne “rugăm neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17). Dar cum putem face acest lucru? Nu avem oare şi alte activităţi pe parcursul unei zile?

Creştinii au încercat să respecte îndemnul Apostolului, iar metoda de inspiraţie evanghelică folosită de creştinii ortodocşi încă din primele secole ale Bisericii se numeşte rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)… Sfântul Nicodim recomandă folosirea repetată a acestei scurte rugăciuni în orice moment al zilei, în special atunci când suntem implicaţi în activităţi ce presupun un semi-automatism (condus, spălat vesela, plimbare, atunci când nu putem adormi, ş.a.m.d). Aşadar, ori de cât ori ne aducem aminte, sau atunci când nu depunem un efort intelectual, să rostim din inimă: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)…

This entry was posted in Rugăciune. Bookmark the permalink.

Comments are closed.