Un mod ORTODOX de viaţă

1. Să ne aducem aminte că suntem fii şi fiice ale Bisericii Ortodoxe. Şi acestea nu sunt vorbe goale. Să ne gândim la responsabilitatea pe care o presupune această condiţie a noastră.

2. Viaţa pământească este trecătoare, efemeră. Cu toate acestea, modul cum gestionăm viaţa noastră va determina destinul veşnic al sufletului nostru. Să nu uităm aceasta nici măcar o clipă.

3. Să trăim evlavios. Să ne rugăm lui Dumnezeu în biserică, acasă, permanent, cu credinţă, încredinţându-ne viaţa în mâinile Sale. Să împlinim sfintele şi mântuitoarele porunci ale Domnului şi să urmăm sfaturile şi perceptele Bisericii.

4. Darul cuvântării este cel mai mare dar pe care L-am primit de la Creator. Cuvântul îl înnobilează pe şi îl ridică mult deasupra oricărei făpturi. Dar cât de rău-întrebuinţat este acest dar de către umanitatea pervertită! Să păstrăm darul cuvântării şi să îl folosim ca nişte creştini. Să nu judecăm, să nu vorbim ‘în deşert’. Să ne ferim ca de foc de cuvintele rele şi conversaţiile lascive. Să nu uităm ce a spus Mântuitorul: “Căci (în ziua judecăţii) din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:36-37). Minciuna nu este tolerată  pentru că: “Domnul îi va nimici pe toţi cei care grăiesc minciuna” (Ps. 5: 6).

5. Să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Fără dragoste, nu există Creştinism. Să nu uităm că dragostea creştinilor este jertfelnică, iar nu ego-centrică. Să nu ratăm nici o ocazie de a dovedi compasiune şi dragoste.

6. Să fim blânzi, smeriţi şi curaţi în gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Să nu-i imităm pe necredincioşi. Să nu luăm exemplu de la ei şi să evităm tovărăşia lor. Necredinţa este contagioasă. Să încercăm să nu fim învăluiţi de obiceiurile ruşinoase ale lumii de azi.

7. Să ne temem de vanitate şi mândrie. Să fugim de ele. Mândria a cauzat căderea din Cer a celui mai puternic înger. Să ne aducem aminte că “pământ suntem şi în pământ vom merge”. Să ne smerim cu adevărat.

8. Principala noastră grijă să fie mântuirea sufletului. Ea trebuie să constituie principala noastră grija şi preocupare. Să nu fim asemenea acelora care, prin indiferenţă şi neglijenţă îşi conduc sufletele la veşnică pierzare.

Sfântul Filaret al Moscovei

This entry was posted in Credința pusă în practică. Bookmark the permalink.

Comments are closed.