Poziţia Bisericii Ortodoxe fată de practica INCINERĂRII

Creştinismul şi în general toate celelalte religii monoteiste au practicat, până în modernitate, înhumarea trupurilor. Dar în prezent se pare că doar Biserica Ortodoxă a rămas opozantă incinerării (cremării) celor care au încetat din viaţă.

Această atitudine nu îşi are rădăcinile într-un ataşament rigid, cu orice preţ, faţă de trecut, ci există o puternică fundamentare biblică, teologică şi etică a conservării practicii înmormântării. În condiţii cu totul speciale, de exexmplu în urma unei pandemii sau atunci când statul impune această practică (întâlnim acest caz în Japonia), Biserica permite totuşi incinerarea, însă doar după săvârşirea slujbei înmormântării.

Vom încerca să punctăm în cele ce urmează motivaţia Bisericii:

- Argumente biblice

Cuvintele lui Dumnezeu: „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19) sunt luate foarte în serios şi preluate integral în slujba înmormântării şi în cea a parastasului. Ca regulă generală în Vechiul Testament, arderea unui corp uman apare în strânsă legătură cu păcatul şi este considerată o cumplită pedeapsă divină.

Întreaga Scriptură vorbeşte despre îngroparea trupului, care aşteaptă glasul trâmbiţei lui Dumnezeu, când toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului (Ioan 5, 28).

- Argumente teologice

Trebuie accentuat faptul că Biserica afirmă succint, aproape în fiecare slujbă (în Crez), învierea sufletelor şi a trupurilor la A doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Desigur că incinerarea nu face imposibilă învierea acelui corp, dar îmormântarea ar trebuie să aibă pentru noi creştinii o valoare arhetipală – o ’imitaţie’ a ceea prin ce a trecut Însuşi Iisus Hristos.

Daca prin Botez suntem, în mod mistic, îngropaţi împreună cu Hristos (Romani 6, 4) cu atât mai mult înhumarea trupului reprezintă sfârşitul firesc al existenţei sale materiale.


Asemenea bobului de grâu, trupurile sunt puse în pământ pentru a renaşte la o altă modalitate de existenţă (Ioan 12, 24). Această imagine o găsim şi în scrierile Sf.Pavel (I Corinteni 15, 37).

- Argumente etice

În ortodoxie, odată cu Botezul şi Mirungerea, corpul uman devine templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6, 19) materie îmbibată de prezenţa divină. Desigur că depinde în mare măsură de noi dacă răspundem acestei dorinţe a lui Dumnezeu de a se odihni în inimile noastre, dar potenţial, fiecare trup al creştinilor este purtător de Duh. Dovezile vizibile, ştiinţifice, ale acestui fapt sunt moaştele sfinţilor.

De aceea Biserica Ortodoxă dezaprobă incinerarea, ca de altfel orice formă de diminuare a sacralităţii trupului – ca de exemplu îmbălsămarea (atunci când aceasta nu se impune cu necesitate).

Nu în ultimul rând, noi oamenii avem nevoie de o raportare materială iar mormântul este, în acest sens, un loc de reculegere şi meditaţie.

Incinerarea este o intervenţie umană în firescul naturii, omul substituindu-se legilor ei. Având în vedere considerentele de mai sus, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1929 ca preoţii să înştiinţeze credincioşii că Biserica refuză orice fel de asistenţă religioasă celor care au fost incineraţi.

This entry was posted in Înmormântare. Bookmark the permalink.

Comments are closed.