Credinţa şi locul de muncă (II)

Un alt domeniu major care poate genera puternice conflicte interioare pentru un un creştin ortodox la locul de muncă îl constituie cel al problemelor de morală şi etică. Chestiuni ce ţin de comportament şi de atitudine – mult mai dificil de gestionat decât cele menţionate până acum, deoarece implică patimi ale noastre adânc înrădăcinate. La locul de muncă ne confruntăm adesea cu comportamente “normale”, dar care sunt de fapt lipsite de morală. Şi nu mă refer aici la vreo situaţie cu conotaţiie sexuală, ci la un comportament cu adevărat tentant şi trecut uneori aproape neobservat de cenzura moralităţii, deoarece pare inofensiv şi are statutul de normalitate’: minciuna.

La locul de muncă ne aflăm adeseori în situaţia de a nu spune tot adevărul sau cel puţin a-l cosmetiza. Cuvintele noastre pot fi înrădăcinată în adevăr, dar, cu toate acestea, ele nu reprezintă o redare fidelă a realităţii. De exemplu, atunci când unui funcţionar i se cere să acopere greşelile unui superior sau să prezinte unui client o situaţie denaturată, acest lucru implică fabricarea ad-hoc a unui alt adevăr; alteori pur şi simplu o distorsionare, o punere în umbră a defectelor sau dezavantajelor. O şi mai “nevinovată” situaţie o reprezintă manipularea cifrelor şi statisticilor. Multe companii se bazează pe statistici de productivitate pentru a ieşi pe piaţă, dar cifrele sunt cosmetizate pentru a fi prezentată o anumită imagine a firmei, iar angajaţilor să li cere să prezinte aceste date ca adevăr, cu toate că ştiu bine că prezentarea completă implică concluzii care nu sunt congruente cu realitatea. Este aceasta minciună? Este un păcat?

O altă circumstanţă în care cosmetizarea adevărului este ceva “de aşteptat” îl constituie auto-evaluările de la locul de muncă. Este uşor să se umfle’ cifrele atunci când se monitorizează activitatea cuiva. Ajustarea cardului de pontaj, a foii de parcurs ori a altor documente de acest gen este o practică des întâlnită, acceptată, şi considerată chiar ceva de aşteptat. Unii angajaţi fac chiar o rutină din a denumi “timp de gândire” sau “cercetare” acele scuze pentru un pui de somn, iar acest mod de a trişa este atât de agresiv, încât, în multe dintre cazuri, angajatul cinstit pare chiar mai puţin productiv decât colegii săi lipsiţi de onestitate. Există chiar şi unele formule de facturare care includ factorul de înşelăciune. Constituie aceasta minciună? E păcat?

Referitor la minciună este şi necesitatea de a te promova’, de a-ţi exagera meritele cu scopul de a avansa în carieră. Nimeni altcineva nu va vinde “brandul” care eşti tu dacă nu o vei face singur. În acest sens, se aşteaptă să-ţi exacerbezi realizările. Întreaga atmosferă de la un loc de muncă dominat de aceste aşteptări poate deveni una de mândrie şi proslăvire a sinelui. Angajatul care exagerează mai mult este promovat, primeşte mărirea de salariu, sau, într-o economie săracă, îşi păstrează jobul. Dar de la noi, ca şi creştini, se aşteaptă să fim smeriţi, să nu ne socotim că suntem cineva, să nu ne lăudăm cu realizările şi calificările noastre proprii decât în Hristos. Şi atunci care este calea de mijloc? Cum poate un creştin să supravieţuiască şi să prospere în mediul de la lucru dar să evite totuşi această atmosferă de mândrie?

Un alt conflict moral cu care mulţi dintre noi se confruntă la locul de muncă este furtul – nu o deturnare flagrantă de fonduri sau furtul de lucruri “mari”, ci însuşirea unor mărunţişuri: consumabile de birou sau copiator, utilizarea telefonului de serviciu, etc. Ne petrecem atât de mult timp la locul de muncă, încât de multe ori graniţa dintre ce ne aparţine nouă şi ceea ce aparţine companiei se estompează. Adesea, elementele implicate sunt foarte mici şi ieftine – aproape lipsite de valoare – şi atunci e uşor să ne gândim că ceea ce facem nu este cu adevărat furt. Pixuri, creioane, agrafe de hârtie, coli, s.a.m.d sunt toate elemente comune, care par să îşi găsească drumul afară din birou, aproape pe neobservate.

În plus, la însuşirea “mărunţişurilor”, se adaugă problema cum folosim resursele de la locul de muncă la care avem acces?. Telefonia, computerele, internetul, copiatoarele sau faxul şi aşa mai departe. Aceste resurse sunt adesea utilizate abuziv, în interes personal. Iar aceste acţiuni “invizibile” sunt probabil chiar mai răspândite şi mai mult tolerate decât furtul consumabilelor.

În cele din urmă, avem problema timpului plătit de lucru care este utilizat pentru a gestiona treburile personale. Furtul timpului, alături de furtul unor bunuri de consum sau resurse, sunt mijloacele prin care trişăm şi înşelăm angajatorul nostru. Răspunsul creştin la toate aceste conflicte morale implică abnegaţie şi aderarea la unele standarde morale înalte, care nu sunt ale acestei lumi. Noi trebuie să raportăm comportamentul nostru la poruncile lui Dumnezeu, iar în cazurile menţionate mai sus, aceasta înseamnă în mod special poruncile 8 şi 9 din Decalog. Onestitatea, chiar şi atunci când lipsa de onestitate este încurajată, e necesară pentru un creştin, în timp ce lipsa de integritate – inclusiv “minciunile albe” sau rapoartele “adevărate, în cea mai mare parte” care pot apărea ca necesare pentru avansarea la locul de muncă şi câştig material – este interzisă. Pentru a menţine acest nivel ridicat de onestitate, este imperativ ca obiectivele proprii să fie plasate în sfera eternului mai degrabă decât în cea lumească.

În această lume suntem toţi familiarizaţi cu acceptarea unor dificultăţi de moment pentru realizarea unui câştig mai mare pe termen lung. Acelaşi lucru se aplică şi în viaţa veşnică. Trebuie să fim dispuşi să acceptăm pierderea unui câştig lumesc, sau a unei reputaţii de aces fel, cu scopul de a obţine bogăţiile spirituale din Împărăţia Cerului. Ce înseamnă o pierdere tranzitorie în această în comparaţie cu pierderea sufletului pentru eternitate?

Acelaşi principiu se aplică şi la “necesitatea de a te promova cît mai bine”. Pentru a păstra lucrurile în perspectivă creştină, trebuie să se ţină cont de necesitatea finală a salvării sufletul. Prin urmare, atunci când cineva aplică pentru o poziţie nouă sau concurează pentru o promovare sau mărire de salariu, acea persoană trebuie să se prezinte cu onestitate. Realizările şi calificările pentru acel post nu trebuie trecute cu vederea, dar nicidecum exagerate sau accentuate peste măsură. Realizările anterioare constituie tot atâtea motive de rugăciune, recunoscând că talentele, aptitudinile, şi oportunităţile pe care le-am avut au fost un dar de la Dumnezeu – fără a Cărui milă şi har acestea nu ar fi existat. E bine să oferim în mod constant slavă, laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru realizările noastre, cel puţin în inimile noastre, transferând către El toate laudele pentru acest fapt. Acesta este un exerciţiu dificil, dar necesar dacă se doreşte combaterea mândriei în mod eficient.

În ceea ce priveşte accesul la resursele de la locul de muncă, trebuie să ţinem evidenţa riguroasă a ceea ce este al nostru şi ceea ce nu este şi să nu permitem nici o încălcare a sau abatere de la această limită. Deseori angajatorii vor avea un anumit tip de fond sau politică a firmei care permite utilizarea lor în interes personal. Oricare ar fi această regulă, să aderăm strict la ea. Dacă există de exemplu o taxă pentru fotocopiere, ţineţi evidenţa a ceea ce copiaţi şi asiguraţi-vă că taxa se plăteşte. Dacă vă este permisă utilizarea resurselor în scopuri personale, asiguraţi-vă că acesta se întâmplă în afara timpul de lucru. Dacă aveţi întrebări cu privire la corectitudinea vreunei acţiuni, cereţi lămuriri persoanei care are autoritate în acel domeniu.

Un ghid de comportament este chiar conştiinţa noastră – iar dacă simţim că avem de ascuns vreo faptă sau ne facem griji că am putea fi “descoperiţi”, atunci acolo este ceva care ar trebui evitat. Sună “scrupulos”, dar prin menţinerea acestei limite stricte pe care nu ne permitem să o transgresăm, chiar şi numai într-o mică măsură, ne vom proteja de ispite şi căderi mai mari.

La locul de muncă se ivesc şi conflicte de natură etică. Şi acestea sunt legate de atitudinea şi credinţa noastră şi modul în care rămânem sau nu fideli acestor valori. Un exemplu de astfel de conflict este ciocnirea dintre morala creştină, valorile şi standardele pe care aceasta le implică şi anumite practici contrare comportamentului creştin, dar specifice mediului de afaceri.

Un alt aspect este prezenţa puternică a colegilor care sunt creştini, dar nu împărtăşesc convingerile ortodoxe. De exemplu, într-un mediu de afaceri pur secular poate exista un grup bine definit de creştini, aparţinând diferitor identităţi confesionale, dar care se află intr-un fel de camaraderie ce are la baza anumite valori comune şi care se constituie, în mod formal sau informal, într-un fel de adunare religioasă. Cum ar trebui creştinii ortodocşi să se raporteze la un astfel de grup? Este posibil să facem şi noi parte din el, fără a participa la rugăciunea comună? Putem trece cu vederea diferenţele de credinţă, cu scopul de face parte dintr-un astfel grup constituit din oameni cu care, fără îndoială, avem atât de multe în comun?

Soluţionarea acestei dileme urmează modelul descris şi mai sus. Este important să nu pierdem din vedere perspectiva veşniciei. Să ne reamintim că nu concurăm aici pentru recompense şi consolări pământeşti, ci pentru cele din Împărăţia Cerului. Tot ce avem nu vine de la noi înşine, ci de la Dumnezeu şi prin urmare, standardele şi faptele Sale trebuie să fie întotdeauna o parte componentă a modului în care reacţionăm. Principiul care guvernează aceste relaţii este acela de a fi pur şi simplu noi înşine: creştini ortodocşi. Nu trebuie să convingem pe cineva să-L urmeze pe Hristos sau să intre în Biserica Sa. Sarcina noastră este de a prezenta perspectiva Bisericii şi de a deschide uşile pentru ceilalţi. Dumnezeu este Cel care poate să convingă. Prin urmare, să nu fim timoraţi atunci când ne exprimăm convingerile: “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor…” (Matei 5, 16). Viaţa noastră ar trebui să fie o mărturie suficientă. Răspunde la întrebări şi oferă informaţii şi explicaţii atunci când eşti întrebat. Duhul Sfânt este Cel care atinge sufletul, Cel care convinge şi atrage sufletul la Sine.

Nu trebuie să-i “împingem” pe alţii în Biserică, ci doar să menţinem deschise poarţile şi să permitem Duhului Sfânt să-i “tragă” pe oameni înăuntru. Acest lucru ne responsabilizează şi pune o povară pe fiecare dintre noi: aceea de a fi o sursă bună de lumină prin comportamentul creştinesc consecvent, de a prezenta limpede calea Bisericii şi a nu închide porţile ei sau a-i îndepărta pe ceilalţi oameni de ea prin comportamentul şi viaţa noastră. închiderea şi poarta de conducere departe de oameni. Dobândeşte Duhul Sfânt şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău (Sf.Serafim de Sarov).

Cât despre rugăciune, ar trebui să facem o practică din a ne ruga pentru clienţii, colegii de muncă sau şefii noştri. Aceasta este o metodă prin care putem, în modul cel mai intim şi eficient, să-i influenţăm pe ceilalţi. Nu cunoaştem întotdeauna nevoile altora , dar ne putem ruga pur şi simplu: “Doamne, miluieşte pe N. (numele)” şi Dumnezeu va acţiona asupra lor după îndurarea Sa, în conformitate cu nevoile specifice ale fiecărei sufletul pentru mântuirea lui. Este însă de preferat să ne abţinem de la participarea la întâlniri de rugăciune non-odoxe sau studii biblice. Credinţa noastră este exprimată dar şi modelată de rugăciunile pe care le rostim. Prin aderarea la rugăciunile non-ortodoxe incorporăm în rugăciunea şi viaţa noastră, involuntar, anumite convingeri (false). Deoarece această acţiune se petrece la nivel non-verbal şi se răsfrânge direct asupra sufletului, doar cel care are multă experienţă în viaţa spirituală şi poate discerne în mod clar adâncurile şi starea inimii lui are şanse să sesizeze această influenţă nefastă asupra sufletului. Acelaşi lucru şi despre studiile biblice, deoarece se pleacă de la premisa că toţi avem aceeaşi credinţă şi dreptul de a interpreta Sfânta Scriptură conform unei grile personale. Pentru cei care nu au avut o astfel de experienţă, este important de ştiut că atunci când vine vorba despre Sfanta Traditie, vieţile sfinţilor, scrierile Părinţilor sau practica liturgică în interpretarea Sfintei Scripturi, creştinii non-ortodocşi vor ignora sau chiar vor opune o rezistenţă activă acestor convingeri.

Cu cât ne străduim mai mult să trăim în conformitate cu învăţătura Bisericii, cu atât mai clară va fi interpretarea autentică a Scripturii – scrisă în cartea cea vie a vieţii noastre de zi cu zi.

Locul de muncă este pur şi simplu un microcosmos şi presupune acelaşi mod de a trăi credinţa ca şi în lumea cea mare. Ispitele şi conflictele care se ivesc sunt de aceeaşi natură. Dar credinţa noastră este perfect adaptată pentru a fi trăită şi aplicată în orice loc din lume. Trebuie doar să centrăm mintea şi inima noastră pe lucrurile cereşti şi să lăsăm acţiunile noastre să fie guvernate, nu de principii ale acestei lumii, ci de dorinţa de a obţine ceea ce este veşnic. Dacă ne concentrăm să ne lucrăm mântuirea, dobândind Duhul Sfânt, vom deveni lumini ce strălucesc în întuneric – prin intermediul cărora Dumnezeu îi va atrage pe ceilalţi oamenii la Sine.

http://www.pravmir.com/printer_652.html

This entry was posted in Credința pusă în practică. Bookmark the permalink.

Comments are closed.