O căsnicie creştină fericită (III). CICĂLEALA — Dorinţa de control absolut într-o căsnicie

Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia “, scria autorul cărţii Proverbelor cu mulţi ani în urmă (Pilde 15:1). Acestea sunt cuvinte înţelepte, confirmate de mii de ani de experienţă umană trecută de la prima lor rostire. Sfatul este valabil în special în căsnicie, atunci când unul dintre soţi îl provoacă pe celălalt prin cicălire – o dinamică ce este conformă cu predispoziţia de a avea control şi autoritate asupra celeilalte persoane.

Căsătoria creştină aspiră la o funcţiune mult mai înaltă decât controlul asupra partenerului. Idealul ei este modelat după relaţia dintre Persoanele Preasfintei Treimi, acolo unde nu există ranchiună, control, mânie sau alte caracteristici ale existenţei noastre umane dezordonate, deoarece “Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8). Vedem, de asemenea, iubirea exemplificată în sacrificiul de Sine a Domnului Iisus Hristos – a doua Persoană a Treimii, Care a murit pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Dragostea lui Hristos este liberă de aşteptări exagerate şi pretenţii care marchează existenţa noastră. În schimb, iubirea lui Hristos culminează cu deschiderea porţilor Împărăţiei lui Dumnezeu pentru cei care acceptă această iubire creatoare şi dătătoare de viaţă – în termenii pe care ea îi presupune.

Idealul creştin este acea realitate spre care ambii soţi conlucrează. Totuşi, în termeni spirituali vorbind (care ţin cont de dimensiunea spirituală a existenţei şi activităţii umane) îngerii căzuţi încearcă să trezească în soţi predispoziţia spre o dez-binare a relaţiei, inclusiv dorinţa de a obţine controlul asupra celuilalt. Iar cicălirea reprezinta o astfel de dez-ordine, deoarece încearcă să impună voinţa proprie celulilalt partener. Cicălirea este în contradicţie cu îndemnul Sf. Ap. Pavel:supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos (Efeseni 5:21). Iar această dispoziţie este îndeplinită în duhul iubirii divine, care “… îndelung rabdă şi este binevoitoare” (1 Corinteni 13:4), fiind astfel o imitare a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi.

Controlul coercitiv – perspectiva psihologică

Cel care a făcut muncă de pionierat în domeniul său, Henry Murray (1938), descrie un model comportamental motivat de nevoia de dominare.

În termeni populari, un astfel de comportament se numeşte cicălire. În relaţiile discordante, Patterson (1976, 1982) descoperă că acest tip de comportament coercitiv de control al unei persoane produce reacţii similare în celălalt, creând astfel o escaladare a situaţiei. Acest control agresiv, sau cicălirea, devine şi mai puternic datorită impresiei că persistenţa celulalt constituie o monedă de schimb (Bandura, 1985).

Mai mult, cererile sâcâitoare sunt spuse adesea pe un ton dur, care este primit cu aversiune de către destinatar. În 1965, Roger Brown a făcut o descoperire importantă pentru teoria lingvistică modernă. El susţine că atunci când vorbim, tonul vocii şi modul în care cuvintele sunt rostite au o mai mare importanţă în determinarea sensului cuvintelor decât definiţiile propriu-zise ale acestora. Iar cicălirea, care prin definiţie este percepută pe un ton aspru, generează adesea puternice şi dureroase reacţii emoţionale (furie, depresie, etc).

Cicălirea porneşte de la ideea că atenţionarea în mod constant a partenerului de viaţă asupra a ceea ce trebuie sau nu trebuie să facă este cel mai eficient mod de a controla comportamentul său în direcţia vizată de tine. Adesea întâlnesc oameni care consideră o obligaţie aceste atenţionări. Atunci când ceilalţi nu răspund în modul aşteptat, autorul cicălelii simte că are dreptul să fie mânios şi chiar să escaladeze acest comportament.

De obicei, persoanele sâcâitoare sunt insensibile la efectele constrângerilor pe care le fac. O persoană forţată printr-un anumit comportament se simte de multe ori controlată şi opune rezistenţă,cu scopul de a-şi menţine un sentiment sănătos al stimei-de-sine (Morelli, 2006a). El vede sarcinile pentru care este atenţionat ca simboluri ale unei lupte dintre o putere mai mare şi el însuşi. Simte o pierdere a libertăţii şi convingerea că e ‘ţinut sub papuc’. Stima sănătoasă de sine este pierdută.

Atunci când o sarcină de îndeplinit devine un simbol al luptei pentru putere, persoana cicălită doreşte să evite sarcina cât mai mult posibil. Deseori ea se angajează într-un comportament opus, pentru a menţine senzaţia că deţine controlul asupra situaţiei. Dacă un soţ este în mod constant atenţionat de către soţia sa să ajute în bucătărie, de exemplu, el va evita în mod intenţionat acest lucru.

Uneori, persoana cicălită începe activitatea în cauză dar nu se ridică la măsura aşteptărilor partenerului coercitiv. În exemplul de mai sus soţ, soţia cicălitoare poate să-şi eticheteaze soţul ca fiind “complet nepăsător”, deoarece vasele nu au fost spălate perfect. Comentarii de genul “era şi timpul” sau “acum e prea târziu” sunt modalităţi de a lua peste picior. Oricum, celălalt se simte pedepsit.

În acest exemplu, soţia nu vede efectele cicălelii ei. Ea se întreabă de ce soţul nu o ajută, fără să perceapă că el se simte controlat şi pedepsit. O abordare mai bună ar fi să se angajeze într-o tehnică de modelare (Morelli, 2006). Ea ar putea recompensa soţul, spunându-i “cât de mult apreciază efortul lui de a începe să facă acel lucru”.

Într-un alt exemplu, soţia se poate adresa soţului: “Îţi mulţumesc pentru încercarea de a păstra curată chiuveta. Înseamnă mult pentru mine, dragul meu. Mulţumesc”. Apoi, în pasul următor, i-ar putea sugera: “Dacă ai putea, data viitoare, să ştergi umpic şi duşul, mi-ai fi de mare ajutor”. Cercetările arată că folosirea acestei tehnici va face să crească probabilitatea atingerii unui comportament dorit. (Patterson, 1976, 1982).

Comunicare, colaborare, negociere

Descrierea problemei de mai sus sugerează şi alte soluţii. Acestea implică modificarea felului de comunicare, colaborarea şi ‘negocierea’ treburilor casnice şi a sarcinilor.

Comunicarea

Cercetările lui Gottman (1999) indică faptul că abilităţile de comunicare, cum ar fi ascultarea activă (adică parafrazarea pe marginea discursului şi sentimentelor celuilalt) nu sunt neapărat indicatori ai unei căsătorii de succes. Ce contează cu adevărat este să cunoaştem modul de gândire şi simţire al celuilalt, să creştem ataşamentul şi admiraţia faţă de el, să ne apropiem în loc să ne îndepărtăm atunci când trebuie să rezolvăm o problemă, să ne inspirăm reciproc în rezolvarea problemelor, să ne concentrăm pe soluţii mai degrabă decât pe probleme, să preţuim şi să împărtăşim valorile, filosofia şi aspiraţiile celuilalt.

Ne vom concentra asupra fiecăruia din aceste principii în articolele care urmează. Trebuie remarcat totuşi că baza acestor principii este o comunicare corectă. Comunicarea este un factor necesar tuturor relaţiilor, dar el nu este suficient în sine însuşi. Cu toate acestea, este indispensabil pentru a crea o căsnicie de succes.

Colaborare şi negociere

Voi folosi un exemplu din cercetările lui Gottman (1999) pentru a demonstra modul în care comunicarea poate duce la colaborare, negociere şi astfel o înlocuirea a atitudinii cicălitoare. Să presupunem că un cuplu nu este de acord asupra treburilor casnice. Soţia vrea o casă perfect curată, dar soţul se mulţumeşte cu mai puţin şi vrea doar să fie lăsat în pace. În spatele acestor atitudini se află valori şi filosofii personale diferite. Ea vrea să dobândească un sentiment de ordine şi siguranţă, iar el vrea libertate în propria casă.

Un exemplu de zonă în care nu există nimic de negociat din partea soţiei este că ea nu acceptă vase murdare lăsate în chiuvetă. Soţul nu suportă să i se facă ordine în hârtii după ce a terminat lucrul. Există aici loc de flexibilitate, colaborare şi negociere. Ea poate trăi cu unele dezordini, atâta timp cât aceasta nu implică mizerie. La rândul său, soţul poate fi de acord cu vasele, atâta timp cât nu e obligat să strângă hârtiile tot timpul.

Un compromis temporar este posibil. Cuplu îşi va asuma responsabilitatea comună pentru chiuveta din bucatarie. Soţia nu îşi va cicăli soţul pentru dezordinea din urma lui. Ei pot comunica şi conveni o zi în care el îşi va face curat printre hârtii. Dacă el neglijează programul, ea va pune hârtiile într-o cutie, pe birou. Pentru că sistemele de valori personale vor fi în continuare diferite, ea va continua să deteste dezordine, iar lui îî va displăcea în continuare curăţenia perfectă.

Motivaţia spirituală

Soţii ar trebui să ţină seama de sfatul Sfinţilor Părinţi în această chestiune. Sf. Ioan Scărarul a subliniat: “Mai rău este să dai frâu liber cuvintelor dure care arată revolta din sufletul tău. Dar a începe să te cerţi este complet dăunător şi în contradicţie cu viaţa creştină”. Câteva fraze mai târziu, acest sfânt părinte descrie nucleul efectelor nocive ale cicălelii: “Te-ai decis să scoţi aşchia din celălalt? Foarte bine, dar nu folosi un băţ în loc de pensetă pentru că o vei adânci şi mai tare. Vorbele dure şi gesturile necugetate sunt ca un băţ, în timp ce vorba domoală şi mustrarea cu blândeţe sunt ca o pensetă”. O căsătorie în Hristos este o căsătorie întemeiată pe iubire; iar dragostea este răbdătoare şi binevoitoare, aşa că cicălitrea nu are ce căuta într-o căsnicie axată pe Hristos (Morelli, 2006d).

http://www.orthodoxytoday.org/OT/view/good-marriage-III-nagging-the-ultimate-marital-over-control

This entry was posted in O căsnicie creştină fericită (CATEHEZE MARITALE). Bookmark the permalink.

Comments are closed.