Meditaţii despre Botezul lui Iisus Hristos şi botezul copiilor

Biserica celebrează în fiecare an, în data de 6 ianuarie, Botezul Mântuitorului Iisus Hristos. Lecturile biblice şi imnele care se cântă atunci la slujbele divine amintesc despre botezul pocăinţei practicat de Ioan, botezarea lui Iisus de către Ioan în râul Iordan şi Botezul din “Apă şi din Duh” – Sfânta Taină a Botezului, pe care ucenicii Mântuitorului şi succesorii lor l-au practicat în Biserică până în ziua de azi.

Despre relaţia dintre aceste trei tipuri de botez şi despre botezarea copiilor – practică des întâlnită în Biserica Ortodoxă – vom vorbi în cele ce urmează.

  • Botezul lui Ioan, botezul lui Iisus în Iordan şi Botezul Bisericii

Botezul lui Ioan şi Botezul Bisericii

Se pune întrebarea în ce măsură Botezul administrat de către Apostoli diferă de cel al lui Ioan sau cu alte cuvinte ce este nou in Botezul creştin practicat încă din Biserica primară? Chiar Ioan Botezătorul explică, in mesajul său, diferenţa dintre botezul pe care il practica el şi cel al lui Hristos-Mesia in următorii termeni: “Eu vă botez cu apă, spre pocăinţă: … El însă vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3. 11; Luca 3. 16). Focul se referea, probabil, la Ziua Judecăţii. Aşadar, Botezul pe care il aduce Iisus Hristos este nu numai unul de pregătire, interimar, ci unul final, care duce întru Impărăţia lui Dumnezeu.

Acesta este elementul de noutate al Botezului creştin, după cum afirmă şi Ioan Botezătorul. Acest dar al Duhului Sfânt nu este oferit nici de botezul iuadic al prozeliţilor (despre care vom vorbi mai încolo) şi nici de cel al lui Ioan. Pentru că acest dar este legat tainic de Persoana şi lucrarea lui Hristos, iar Botezul creştin este posibil numai după ce Biserica este constituită ca loc de sălăşluire al Duhului Sfant. Cartea Faptele Apostolilor vorbeşte despre primul Botez in contextul Rusaliilor. Apostolul Petru incheie predica sa, in care explică miracolul Cincizecimii, cu indemnul: “Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos” (Fapte 2. 38).

Dar de ce transmiterea Duhului Sfant, in cadrul Bisericii, a luat forma unui botez? De ce este in continuare legată de o formă exterioară (scufundarea) pe care o practica deja Ioan şi care avea ca precedent botezul celor care se converteau la Iudaism? Care este legătura dintre Duhul Sfânt şi purificarea prin scufundare? Este de inţeles că botezul iudaic al prozeliţilor şi botezul lui Ioan trebuiau să imbrace forma unui ritual de spălare, deoarece efectul lor este purificarea, ‘curăţarea’ păcatelor. La fel cum apa obişnuită spală impurităţile fizice ale corpului, tot aşa apa acelui tip de botez este spre curăţirea păcatelor. Dar nu pare suficient de clar de ce împlinirea botezului lui Ioan – realizată de Mesia-Hristos in Botezul spiritual al Bisericii – trebuie să fie tot o scufundare şi nu o formă exterioară nouă.

Problema relaţiei dintre Botezul cu apă şi Taina Duhului a constituit preocuparea Bisericii pentru mult timp. Care este legătura dintre Duh şi apă? Răspunsul este indicat in botezul lui Iisus de către Ioan, după cum vom vedea; iar Apostolul Pavel i-a conferit expresia teologică in Rom. 6. 1 ş.u. Acesta arată limpede faptul că Botezul creştin, atunci cand este privit din prisma iertării păcatelor, nu este o simplă revenire la botezul lui Ioan. Este mai degrabă împlinirea sa – care a devenit posibilă numai prin lucrarea lui Iisus Hristos săvarşită pe Cruce. Aşa cum arată Apostolul Pavel in capitolul al şaselea din Epistola către Romani, Botezul presupune participarea noastră personală la moartea şi Invierea lui Hristos, intrucât murim şi ne ridicăm impreună cu El, devenind o singură mlădiţă, altoită în Hristos. Prin Botez, oricine poate dobândi acea iertare a păcatelor pe care Hristos a dobandit-o pentru noi toţi, o dată pentru totdeauna, prin Jertfa de pe Cruce.

Nu baia sau spălarea rituală este cea care purifică, ci imersiunea ca atare: in actul Botezului persoana care se botează este realmente, in acea scufundare, “ îngropată împreună cu Hristos ” (v. 4); iar odată cu ieşirea la suprafaţă inviază impreună cu El.

Botezul lui Hristos în Iordan

Totuşi, chintesenţa legăturii dintre Botez şi moartea lui Hristos se limpezeşte in intregime numai atunci cand plasăm această chestiune in contextul Botezului Mântuitorului la Iordan. Ce a insemnat, pentru omul Iisus, propriul său botez? Aceasta este o interogare cu care s-a confruntat Biserica primară. De ce s-a botezat Iisus, in pofida faptului că el era fără de păcat – deoarece ştim că botezul lui Ioan era destinat păcătoşilor? In relatarea din Evangheliile după Marcu, Matei şi Luca răspunsul este conţinut de evenimentul in sine, şi anume in proclamarea glasului din cer: “Tu eşti Fiul Meu prea iubit, întru Care am binevoit”, care este o reverberaţie a  cuvintelor din Isaia. 42. 1 . Avem aici o trimitere la Cânturile Robului Domnului (Ebed-Yahve). Aşa este numit in Vechiul Testament “Robul lui Dumnezeu”, care trebuie să sufere pentru poporul său. Pentru o mai adâncă inţelegere a botezului lui Iisus, este semnificativ faptul că această voce din cer il numeşte pe Iisus “Fiu” (conform textului grecesc) şi, fapt decisiv, Fiu care va indeplini misiunea atribuită profetic in Vechiul Testament Robului lui Dumnezeu, Cel ce suferă.

Şi aici găsim răspunsul la intrebarea: ce a inseamnat pentru Iisus Însuşi botezul spre iertarea păcatelor? În momentul Botezului El a fost ales să-şi asume rolul de Rob al Domnului, Care ia asupra Lui păcatele omenirii. Ceilalţi evrei au venit la Iordan pentru a fi botezaţi de Ioan spre iertarea propriilor păcate. Iisus, dimpotrivă. În clipa când este botezat asemenea celorlalţi, aude o voce care proclamă: “Vei fi botezat nu pentru păcatele tale, ci pentru cele ale intregului popor. Pentru că Tu eşti Cel despre care Isaia a proorocit că trebuie să sufere pentru păcatele oamenilor”. Aceasta lucru inseamnă că Iisus este botezat in perspectiva morţii Sale – moarte ce are ca efect iertarea păcatelor tuturor oamenilor. Din acest motiv, El trebuie să fie solidar cu poporul său şi să coboare însuşi in Iordan pentru ca “să se împlinească toată dreptatea”. De asemenea, la botezul său, Mântuitorul primeşte Duhul Sfant in plenitudinea Sa. Acest lucru are, de asemenea, legătură cu suferinţa ispăşitoare a Robului lui Dumnezeu despre care vorbeşte profetul Isaia. Mai exact, cu a doua jumătate a textului din Isaia. 42. 1, a cărui inceput este rostit de glasul ceresc, sună astfel: “Am pus Duhul Meu peste el [Slujitorul lui Dumnezeu]; El va face judecată neamurilor.

Astfel, Botezul lui Iisus trimite înspre sfârşit, înspre punctul culminant al vieţii sale, Jertfa de pe Golgota – în care Botezul îşi va găsi implinirea. Acolo, Iisus va realiza un ‘Botez general’. În cadrul propriului său botez din Iordan, a fost “investit” să facă acest lucru. Iisus Hristos nu va boteza oamenii cu apă, asemenea lui Ioan Botezătorul, ci va implini un Botez general, pentru toţi oamenii, o dată pentru totdeauna, în momentul morţii sale pentru păcatele întregii umanităţi.

  • Circumcizia, botezul prozeliţilor evrei şi Botezul copiilor în Noul Testament

Ceea ce se intamplă in Taina Botezului este clar definit in textele pauline decisive: I Cor. 12. 13 şi Gal. 3. 27 – incorporarea in Trupul lui Hristos . Dumnezeu altoieşte cu adevărat pe om in Trupul lui Hristos. Prin urmare, in acel moment, pentru persoana botezată, primirea acestui act constă in nimic altceva decat acceptarea pasivă a voii lui Dumnezeu ca el să fie intr-adevăr primit de El in Trupul lui Hristos. El este “botezat” (Fapte 2. 41) – o diateză pasivă indiscutabilă.

Este adevărat şi faptul că Botezurile adulţilor care veneau din iudaism şi păganism – adică singurele Botezuri despre care auzim, ca regulă generală, in Biserica Noului Testament – sunt un prilej de afirmare a credinţei din partea adulţilor ce urmează să primească Botezul. Dar este o greşeală a trage prea repede vreo concluzie: faptul că mărturisirea şi credinţa sunt condiţii prealabile ale unui Botez. Oponenţii botezului copiilor incearcă de multe ori să prezinte problema ca şi cum fiecare concepţie despre Botez care nu postulează credinţa (ca precondiţie) presupune in mod necesar o eficienţă magică – iar magicul sau simbolicul pot fi evitate numai in cazul Botezului adulţilor, acolo doar fiind vorba de un eveniment conştientizat. Dar dacă privim încorporarea in Biserică a persoanei botezate ca un act divin al harului, independent de om, orice inţelegere magică este exclusă, pentru că a rămane in acest har depinde de răspunsul ulterior al omului. Dimpotrivă, ne vom lămuri că invăţătura nou-testamentară autentică despre Botez este compatibilă cu Botezul copiilor – chiar dacă acesta se practica sau nu – şi că textele din Noul Testament care sunt prezentate pentru a susţine Botezul copiilor işi pot găsi, de asemenea, aplicarea legitimă la Botezul adulţilor.

Cei care contestă existenţa pedo-baptismului nu ar trebui să se bazeze pe ideea că nicăieri in Noul Testament nu este menţionat Botezul copiilor. Ocaziile unei astfel de practici ar fi apărut in două cazuri destul de diferite.

a) În primul caz, atunci cand o “casă ” (familie) ar veni cu toţii la Botezul creştin, presupunând existenţa copiilor in acea “ casă ”.

b) În al doilea rand, după convertirea şi Botezul părinţilor, sau a unuia dintre părinţi, dacă s-ar naşte copii – iar acesta nu este un caz frecvent la inceput, dar cu siguranţă frecvent in vremea Noului Testament.

În aceasta constă slăbiciunea aproape tuturor opoziţiilor referitoare la botezul copiilor: nu se iau in considerare aceste două situaţii. Însuşi modul in care aceste situaţii se evidenţiau în cadrul Botezului prozeliţilor din Iudaismul contemporan Noului Testament ar fi trebuit să prevină ignorarea lor.

Botezul prozeliţilor evrei

Este cunoscut faptul că, în vremea Noului Testament, atunci când cei dintre neamuri se converteau la Iudaism, copiii lor treceau la rândul lor prin botezul destinat prozeliţilor. Pe de altă parte, aceşti copii, dacă se năşteau după convertirea părinţiior lor, nu mai trebuiau să fie botezaţi. Se considera că sunt ‘aleşi’ prin părinţii lor – un considerent important, avand in vedere analogia din I Cor. 7. 14.

Ar trebui luată aici in considerare şi forma in care ne este transmisă relatarea binecuvantării copiilor din Marcu 10. 13 ş.u (Matei 19. 13ş.u., Luca 18. 15ş.u).

Astfel, dacă în privinţa găsirii dovezilor botezării copiilor in textele Noul Testament este oarecum justificată prudenţa, pe de altă parte, in acelaşi Nou Testament există indiscutabil mai puţine indicii – de fapt nici una – ale Botezului la maturitate al celor născuţi şi crescuţi de părinţi deja increştinaţi. Singurul caz de copii ai unor părinţi creştini despre care auzim este menţionat in I Cor. 7. 14 şi urmează practica botezului prozeliţilor: sunt botezaţi doar copiii proveniţi din părinţi păgani care s-au convertit la creştinism, spre deosebire de cei născuţi după convertirea părinţilor lor. În orice caz, acest pasaj se pare că exclude botezul acestor copii creştini, mai târziu, la vârsta adultă. Cei care contestă caracterul biblic al botezului copiilor, prin urmare, trebuie să ia in considerare faptul că practica botezului la maturitate, pentru fiii şi fiicele născute din părinţi creştini, pe care ei îl recomandă, este chiar mai puţin atestată de Noul Testament decat Botezul copiilor (pentru care se pot indica anumite analogii) fiind lipsită, intr-adevăr, de orice fel de dovadă.

Paralela dintre Botez şi conferirea drepturilor cetăţeneşti

Nu cred că există o ilustrare mai adecvată a caracterului haric al primirii prin Botez în Trupul lui Hristos, adica in Biserica – decât “împărtăşirea” de drepturile cetăţeneşti prin intermediul guvernului unui stat. Ceea ce este fundamental in conferirea cetăţeniei este încorporarea in statul respectiv şi nu declaraţia personală sau inţelegerea sensului acestei incorporări. Un asemenea act merge pe linia cauză-efect. Nu este o chestiune de “conştientizare”, ci un lucru distinct şi nou care are loc. Fiecare avantaj pe care statul respectiv il are de oferit omului este conferit de facto doar in momentul naturalizării cetăţeanului (act independent de voinţa şi intelegerea candidatului la cetăţenie) şi nu pe baza promisiunilor făcute în prealabil de acesta. Dacă noul cetăţean, indiferent dacă este copil sau adult, prin conduita sa de mai tarziu repudiază cetăţenia – care nu constituie doar un înscris in certificat, ci angrenează o serie de privilegii şi obligaţii materiale şi spirituale care i-au fost conferite – atunci aceste avantaje işi vor pierde, pentru el, puterea. Chiar dacă nu putem forţa paralela, este un exemplu foarte adecvat pentru a ilustra faptul că Botezul, ca primire in Trupul lui Hristos, este un act al voinţei divine care nu este independent de acţiunea prealabilă omului – act care, prin şi odată cu încorporarea, conferă persoanei botezate harul de “a fi îmbrăcat în Hristos” (Galateni 3. 27; Rom. 6. 3ş.u) şi de a se afla in acest loc special, Biserica- Trup al lui Hristos.

Trecerea prin Marea Roşie, prefigurarea a Botezului în Vechiul Testament

Pe aceeaşi linie de gândire sunt şi anumite texte fundamentale care au ca tema Botezul în viziunea Sfântului Apostol Pavel.

Un har baptismal, valabil pentru intreaga comunitate ca atare – şi anume poporul lui Israel, in trecrea sa prin Marea Roşie – se presupune de asemenea şi in I Cor. 10. 1ş.u, un pasaj care ar trebui să fie mult mai atent observat in discuţiile despre Botezul copiilor. Aici este destul de limpede faptul că acest eveniment, privit ca proto-tip al Botezului, se referă la legământul pe care Dumnezeu l-a incheiat cu intregul popor. Trebuie să ne referim şi la continuitatea dintre legământul pe care Dumnezeu l-a incheiat cu Avraam şi legămantul cu noul Israel, Biserica-Trup al lui Hristos (a Aceluia despre care se vorbeşte in Galateni 3 . 16), care aduce la desăvârşire vechiul legămant. Semnul legămantului incheiat cu Avraam, circumcizia, este numit “pecete”, In Romani. 4. 11, apare ca pecete “a dreptăţii lui Avraam pentru credinţa lui”, pentru comunitatea tuturor credincioşilor a cărei părinte este el destinat să fie (Romani 4. 11 şi 12).

  • Botezul şi circumcizia: Noul si Vechiul Testament

Vom vedea că invăţătura şi practica circumciziei, precum şi a botezului prozeliţilor (care este strans legată de aceasta), constituie premise pentru intreaga chestiune a Botezului copiilor in Noul Testament şi a practicii sale. Aceste ritualuri iudiaice erau săvarşite atât asupra adulţilor cât şi asupra copiilor – practica dublă fiind în acest caz dovedită cu siguranţă. Există atât o circumcizie a adulţilor, cât şi una a copiilor; la fel şi cu botezul destinat prozeliţilor. Este semnificativ faptul că, in această privinţă, Iudaismul nu întâmpina nicio dificultate. Trebuie să luăm insă in considerare şi următoarea distincţie (şi, prin analogie, a o incadra in invăţătura creştină despre Botez): distincţia dintre copiii născuţi din părinţi evrei şi cei care sunt primiţi in comunitatea evreiască impreună cu părinţii lor prozeliţi.

In primul rând trebuie subliniat faptul că inţelegerea Botezului creştin ca o împlinire – şi astfel o abrogare – a circumciziei iudaice este prezentă deja in mod explicit in gândirea Apostolului Pavel: Col. 2. 11, şi implicit, Rom. 2. ş.u, 4. 1ş.u; Gal. 3. 6ş.u şi Efes. 2. 11ş.u). Pentru că circumcizia este primirea in Vechiul Legămant, la fel cum Botezul creştin este primirea in cel Nou .

Analogia devine incă şi mai clară dacă observăm faptul că, în vremurile Noului Testament, prozeliţii care erau circumscrişi urmau şi o baie de purificare – aşa-numitul botez al prozeliţilor. Cu siguranţă Ioan Botezătorul este implicat in această practică, insă el introduce un element nou, revoluţionar – scandalos in ochii evreilor contemporani lui –şi anume faptul că pretinde acest botez nu doar de la păgani, ci de la toţi evreii (deja circumscrişi). La Ioan deja botezul pare a înlocui oarecum circumcizia. Referitor la primirea in comuniune a celor care doresc să ia in serios aşteptarea lui Mesia, Ioan nu mai face nicio diferenţă: toţi sunt acum in postura prozeliţilor şi au nevoie de botezul pocainţei.

În mod obişnuit, actul de primire în iudaism al copiilor ai cărori părinţi au fost tăiaţi imprejur consta într-o singură operaţiune: circumcizia. Pentru prozeliţii care proveneau dintre neamuri (atât adulţii, cât şi copii lor) se adăuga un al doilea ritual – botezul de purificare. Împreună cu prozeliţii adulţi trebuie să fi fost botezaţi, de asemenea, şi acei copii ai lor care s-au născut înainte de convertire. Având in vedere această practică şi legătura dintre botezul lui Ioan (iar, prin acesta, Botezul creştin) şi botezul purificator al prozeliţilor, ar fi trebuit să asistăm la o interdicţie expresă a botezului copiilor in Noul Testament dacă acesta s-ar fi aflat in contradicţie cu doctrina şi practica Creştinismului primar. Nu este deloc un contra-argument pentru compatibilitatea botezului copiilor cu invăţătura biblică despre Botez faptul că Ioan Botezătorul cere pocăinţă inainte de acest botez. Din moment ce, pentru el, toţi cei ce veneau spre a fi botezaţi erau in postura unor prozeliţi, trebuia să ceară o pocăinţă prealabilă. Dar nu avem niciun motiv să credem că Ioan ii oprea pe copiii care au fost aduşi la Iordan de părinţii care făceau această penitenţă pentru a fi primiţi in comuniunea mesianică.

O altă situaţie referitoare la botezul iudaic al prozeliţilor ar putea să apară atunci când copiii sunt născuţi după convertire şi după botezul părinţilor lor. Această situaţie a apărut şi în cazul Botezul Bisericii primare – şi am văzut că Sfântul Apostol Pavel, în I Cor. 7. 14, urmează aici doctrina şi practica iudaică (conform căreia copiii prozeliţilor sunt consideraţi ca fiind deja curaţi şi sunt ‘scutiţi’ de botez, deşi în cazul lor trebuia să urmeze şi tăierea-împrejur).

Acest inţeles dezvăluie punctul in care Botezul creştin incepe cu adevărat să fie implinirea circumciziei: faptul că primul poate fi (şi este) administrat femeilor. Principiul antic potrivit căruia numai bărbaţii sunt “cetăţeni cu drepturi depline” este depăşit deja şi in botezul prozeliţilor. Dacă şi femeilor provenite dintre neamuri le este permis botezul iudaic al prozeliţilor, inseamnă că acesta era, pentru femeile respective însăşi încorporarea in comunitatea iudaică, în poporul ales. Iar din moment ce Botezul în Hristos inlocuia şi implinea nu numai botezul prozeliţilor ci şi circumcizia (ca act de primire) orice diferenţă dintre bărbat şi femeie este suprimată in el. (Gal. 3. 28)

  • Botez şi credinţă

E necesar să facem acum următoarea distincţie: ce rol joacă credinţa candidatului inainte, in timpul şi după Botez?

Un text relevant in această problemă, I Cor. 10. 1 ş.u, face o atentă distincţie intre ceea ce se intamplă in decursul salvării poporului lui Israel la trecerea Mării Roşii – prototipul Botezului – şi ceea ce se intamplă după acest acest eveniment, şi anume, reacţia negativă a majorităţii oamenilor la acest Botez şi consecinţele sale extraordinare. E necesar să inidcăm autoritatea ce stă la baza aceastei distincţii; iar pentru aceasta trebuie să cităm in continuare capitolul 6 din Epistola Sfantului Apostol Pavel către Romani, care se află, pe bună dreptate, in prim-planul dezbaterilor moderne pe această temă. Invăţătura importantă despre Botez din Rom. 6. 1ş.u nu se referă la cei care incă nu sunt botezaţi. Nu este un catehism pentru botez, ci conţine mai degrabă indicaţii ulterioare oferite celor deja botezati referitoare la cele ce s-au intamplat cu ei in Botez: “Aşa şi voi, socotiţi-vă că morţi îi sunteţi păcatului, dar vii lui Dumnezeu întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6. 11). In consecinţă, această conştientizare a ceea ce se intamplă la Botez, inţelegerea şi credinţa prealabilă nu fac parte din primul act al evenimentului baptismal, ci doar din faza ulterioară – chiar şi în cazul Botezului adulţilor. Chiar dacă singura intenţie a Apostolului este a reaminti cititorilor săi ceea ce le fusese deja impărtăşit inainte de Botez, faptul că el se referă la persoane botezate şi vorbeşte despre Botezul lor ca despre un eveniment trecut, in care ei au fost pur şi simplu subiect pasiv, rămane adevărat.

Prototipul Botezului, trecerea Mării Roşii din I Cor. 10. 1 ş.u, este menţionat de Pavel doar pentru a arăta că, în primul act, Dumnezeu este cel care lucrează, iar in al doilea omul trebuie să răspundă. Întreaga chestiune a legăturii acestui eveniment cu Botezul este faptul că după el – cu adevărat şi strict temporal după aceea – trebuie să urmeze în mod necesar răspunsul omului la darul lui Dumnezeu. Şi acest lucru e necesar chiar şi atunci cand credinta a fost deja prezentă inainte de Botez.

  • CONCLUZII

În Noul Testament este cu siguranţă atestat faptul că Botezul creştin este administrat evreilor şi păganilor adulţi, care se coverteau la creştinism. Dovada unui Botez al copiilor este doar indirectă, demonstrabilă din anumite indicaţii pe care le avem in acest sens. Pe de altă parte, Botezul copiilor este congruent, in fiecare detaliu, cu invăţătura Noului Testament despre Botez. Şi anume:

1)Hristos, prin moartea şi invierea Sa, săvarşeşte pentru toţi oamenii şi independent de voinţa lor un botez general;

2)Dumnezeu permite persoanei botezate, prin incorporarea in Trupul lui Hristos, să fie părtaşă la acest eveniment al mantuirii care a avut loc o dată pentru totdeauna;

3)in acest sens, credinţa (ca răspuns la acest har) este decisivă;

4)Botezul, in esenţa sa, este implinirea circumciziei şi a botezului prozeliţilor

Din aceste considerente finale, desprindem concluzia că atat Botezul adulţilor, cat şi cel al copiilor trebuie să fie considerate la fel de scripturistice.

* fragmente din lucrarea lui Oscar Cullmann, “Baptism in the New Testament”.

This entry was posted in Botez. Bookmark the permalink.

Comments are closed.