Cateheze pentru Postul Mare (2). Duminica Fiului risipitor

Introducere

Duminica Fiului risipitor este a doua duminică dintr-o perioadă de trei săptămâni ce precede Postul Mare. Ca şi în duminica precedentă, tema acestei zile este pocăința, iar parabola Fiului risipitor ne îndeamnă să medităm la necesitatea schimbării relației noastre cu Părintele cel Ceresc.

*

Relatarea biblică

Denumirea acestei duminici provine dintr-o pildă pe care Domnul nostru Iisus Hristos a rostit-o şi pe care o găsim în Evanghelia după Luca (15:11-32). Parabola prezintă relaţia dintre un părinte și cei doi copii ai săi. Cel mai tânăr dintre fii îi cere tatălui partea de moștenirea care i se cuvine (deşi tatăl era în viaţă). Părintele îi îndeplineşte dorinţa și la scurt timp după aceasta fiul face o călătorie într-o țară îndepărtată (versetele 11-13).

Acolo, într-o scurtă perioadă de timp, el îşi risipește tot capitalul, trăind o viaţă “în dezmierdări”. Ţara este apoi afectată de o foamete mare, dar el nu mai are nimic și se află în mare strâmtorare (v. 13-14).

Este dispus să accepte orice slujbă pentru a se putea întreţine, astfel că ajunge să îngrijească nişte porci. Dar acest lucru nu îmbunătățește cu nimic situația sa. Scriptura spune că: “El s-ar fi săturat şi cu furajele destinate porcilor, dar nimeni nu îi dădea nimic” (v. 15-16).

Parabola spune mai departe că, în toiul acestei condiţii mizere, el îşi vine în fire. Realizează că până şi servitorii angajaţi de tatăl său au suficientă măncare în timp ce el piere acolo de foame. Îşi spune: “Mă voi ridica și mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: <Părinte, am greşit înaintea Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă ca pe un slujitor al tău”(v. 17-19).

Se ridică și se întorce la tatăl său. Dar, pe măsură ce se apropie, tatăl îl zăreşte de la mare distanță. I se face milă de fiul său, aleargă să-l întâmpine, îl îmbrățişează și îl sărută. Tânărul îşi recunoaşte păcătoșenia și nevrednicia de a mai fi numit fiu, dar bucuria pentru reîntoarcerea lui îl determină pe acest părinte să-şi cheme slujitorii pentru a-i oferi fiului reîntors hainele cele mai bune, un inel și încălţăminte. Cere de asemenea ca vițelul cel mai gras să fie sacrificat pentru sărbătoare. În sfârşit tatăl exclamă: “Fiul meu era mort și a înviat, a fost pierdut și s-a regăsit” ( cf. v. 20-24).

În timp ce ei participau la ospățul în cinstea întoarcerii fiului risipitor, fratele cel mare vine și întreabă ce se întâmplă. I se spune că fratele său se reîntorsese și a fost primit festiv de către tatăl lor. Fratele cel mare se înfurie și refuză să participe la sărbătoare. Tatăl iese și încearcă să îl lămurească, dar răspunsurile fiului cel mare devin reproşuri ale faptului că el nu a beneficiat niciodată de aşa ceva, deşi este îi este de atâţia ani loial. Apoi îşi exprimă furia și gelozia pe fratele său, care a fost primit într-o asemenea manieră, deşi şi-a risipit în prealabil moștenirea într-un mod dezonorabil (v. 25-30).

Răspunsul tatălui, care încheie parabola, este următorul: <Fiule, tu’ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat.> (v. 31-32).

*

Parabola Fiului Risipitor este o icoană fidelă a pocăinței în diferitele sale etape. Păcatul este exil, înrobire faţă de străini, foamete şi gol interior. Pocăința este întoarcerea din acest exil în adevărata noastră casă; este re-primirea moștenirii și a libertăţii noastre în casa Tatălui. Dar… pocăința implică acțiune: “Eu mă voi ridica și mă voi duce…” (v. 18). A te căi nu înseamnă doar a fii nemulțumit de condiţia actuală, ci a lua o decizie și a acționa în conformitate cu ea.

Din cuvintele Domnului aflăm de asemenea şi alte trei lucruri: condiţia păcătosului, cum se face pocăința și nemărginita compasiune a lui Dumnezeu. Citirea acestei parabole urmează Duminicii Vameșului și a Fariseului, astfel încât, văzând în persoana fiului risipitor condiția noastră proprie în raport cu Dumnezeu, am putea să ne veni în simțire și să se ne întoarcă la Dumnezeu prin pocăință. Acelor care sunt cuprinşi de mare disperare din cauza păcatelor, gândindu-se că nu mai există iertare, această parabolă le oferă speranţă. Părintele Ceresc aşteaptă cu răbdare și dragoste întoarcerea noastră. Nu există nici un păcat care să poată depăși dragostea Lui pentru noi.

În cele din urmă, acest fragment ne oferă o perspectivă asupra lumii în care trăim. O lume în care activitățile noastre nu au nicio legătură cu scopul divin al lui Dumnezeu pentru această viață. O lume a căutărilor incoerente, a năzuințelor iluzorii, a poftelor nesatisfăcute de mâncare şi băutură, o lume în care nimic nu mai are, în cele din urmă, sens; o lume cuprinsă de neadevăr, falsitate și păcat. Acesta este exact opusul lumii aşa cum a gândit-o Dumnezeu, lume care a fost potențial recreată prin Fiul și Duhul Sfânt. Nu există nici un leac pentru relele epocii noastre în afară de întoarcerea la Dumnezeu. Lumea în care trăim nu este o lume normală. Este un pustiu. De aceea, în tradiția răsăriteană a Bisericii Ortodoxe se citeşte Psalmul 136, care se adaugă la slujba Utreniei pentru aceasta și următoarele două duminici. Psalmul descrie plângerea nostalgică a evreilor exilați: “La râurile Babilonului ne-am așezat și am plâns când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii am atârnat harpele noastre…Cum vom putea cânta cântarea Domnului într-un pământ străin?” (Psalmul 136).

Aici putem vedea ce se întâmplă în această lume când păcatul domnește în viețile noastre şi ne înstrăinăm de Dumnezeu. O urmare a păcatului este pierderea bucuriei comuniunii cu Dumnezeu, pierderea demnităţii şi a frumuseții spirituale și aflarea departe de casa noastră reală şi de viața noastră reală. Prin pocăință adevărată ne dăm seama de toate aceasta și ne exprimăm dorința fierbinte de a reveni, de a recupera ceea ce a fost pierdut. În această zi Biserica ne amintește de ceea ce am abandonat şi de ceea ce ne-am îndepărtat prin păcat și ne îndeamnă să găsim dorința și puterea de a reveni. Tatăl nostru cel Ceresc este în așteptarea noastră și este gata să ne primească prin iubirea Lui iertătoare și îmbrățișarea Lui mântuitoare.

*

Lecturile biblice şi cântările liturgice ale sărbătorii

În cadrul Sfintei Liturghii se citesc astăzi următoarele fragmente biblice: I Corinteni 6: 12-20, Luca 15. 11-32.

Pentru săptămâna care urmează, se posteşte ca de obicei miercuri și vineri. Aceasta este ultima săptămâna în care carnea este permisă în zilele în care nu se posteşte. Duminica viitoare este Duminica Judecăţii de Apoi, ultima zi în care carnea poate fi consumată înainte de Postul Mare.

Fragmente din cântările liturgice ale sărbătorii:

  • (Din slujba Vecerniei) PENTRU A ASCULTA, CLICK AICI
  • “La râurile Babilonului…” PENTRU A ASCULTA, CLICK AICI
  • “Braţele părinteşti grăbeşte a le deschide mie că în desfătări am cheltuit viaţa mea. Spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor Tale căutând acum, Mântuitorule, inima mea cea sărăcită nu o trece cu vederea. Că Ţie Doamne, întru umilinţă strig: Greşit-am, Părinte, la cer şi înaintea Ta”. PENTRU A ASCULTA, CLICK AICI

***Sursă: http://lent.goarch.org/prodigalson/learn/

This entry was posted in Postul Mare. Bookmark the permalink.

Comments are closed.