Cateheze pentru Postul Mare (8). Duminica a patra din Postul Mare

În a patra duminică din Postul Mare, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ioan Scărarul, monah și stareț al mănăstirii ortodoxe de pe muntele Sinai, din secolul al VI-lea. Sfântul Ioan este cunoscut în tradiția ortodoxă ca autor al unei lucrări deosebit de importante pentru toți cei care vor să afle abilitățile sau instrumentele practice de a trăi o viață bine-plăcută lui Dumnezeu și de a ieși învingători în războiul spiritual (cf. Efeseni 6, 12).

Cartea pe care Sfântul Ioan o scrie, un ghid spiritual pentru confrații monahi dar și pentru creștini în general se numește Scara dumnezeiescului urcuș și este a doua cea mai citită carte, după Biblie, în spiritualitatea ortodoxă! Strucuturată în treizeci de capitole, fiecare tratând o temă din viața spirituală, această carte ne arată cum să trăim ca și creștini care își iau în serios credința și vor să își însușească mântuirea dată nouă de către Hristos.

În introducerea lucrării, Sfântul Ioan accentueză faptul că Dumnezeu, care e bun și iubitor de oameni, ne-a creat pe noi oamenii pentru a ne împărtăși Viața Sa divină (cf. II Petru 1, 4). Dar la această chemare a lui Dumnezeu, oamenii îi răspund în diferite feluri: unii sunt prietenii sau casnicii Lui – cei care îl înconjoară și Îl slăvesc împreună cu sfinții îngeri, alții sunt slujitori fideli – adică acei creștini care se străduiesc să ducă o viață după voia Lui, alții sunt slujitori nevrednici – chiar dacă sunt botezati, nu le pasă și Îl uită pe Dumnezeu, alții sunt străini de El – alegând să trăiască după propria minte și propria interpretare a credinței, adică în erezie și în fine cei din urmă sunt dușmanii lui Dumnezeu – care Îl resping și Îl urăsc.

Dar Dumnezeu e bun și răbdător cu toți oamenii: credincioși sau necredincioși, creștini sau necreștini, păcătoși sau drepți. Așa cum lumina sau ploaia se revarsă peste toți oamenii, așa și iubirea lui Dumnezeu se dăruiește tuturor. Depinde doar de noi dacă o sfidăm, o rănim sau o respingem…

Deși scrie pentru monahi, Sfântul Ioan adresează îndemnuri și pentru mireni, pentru cei care au familie și trăiesc în lume, amintindu-le că Evanghelia este pentru toți creștinii, indiferent de vocație. Pe mireni îi îndeamnă Sfântul Ioan: <Nu vorbi pe nimeni de rău, nu lua ce nu-ți aparține, nu minți, nu disprețui sau urî pe cineva, nu lipsi de la slujbele Bisericii, ai compasiune pentru cei care sunt în nevoi, nu sminti sau jigni pe nimeni, nu strica familia nimănui (prin adulter) și nu ești departe de Împărăția Cerului>.

La finalul introducerii sale, Sf.Ioan face câteva observații despre treptele viații spirituale. El afirmă că atunci când o persoană începe să Îl cunoască pe Dumnezeu, când se trezește la adevărata Viață, unui astfel de om Dumnezeu îi dă să guste din dulceața harului divin și din bucuriile de nespus în cuvinte ale Vieții în Hristos. Ascultând cu ușurință slujbele divine, contemplând frumusețea sfintelor icoane sau a vieților sfinților, inima unui astfel de om se aprinde cu ușurință de iubirea divină care îi este oferită în dar. Dumnezeu îl atrage, îl ”pescuiește în acest fel pentru Împărăția Sa. Îi dăruiește să guste din toate aceste lucruri care îi aprind inima și-l fac să meargă pe calea credinței – care i se pare ușoară și frumoasă – îl fac să se dedice unei vieți bineplăcute lui Dumnezeu.

DAR… după un timp, după ce Dumnezeu ne-a prins în mreaja Sa, ne arată și celelalte realități ale vieții creștine! El ascunde oarecum, într-o primă fază ispitele, necazurile, greutățile și suferințele pe care omul credincios le are de înfruntat în această lume căzută care L-a respins pe Dumnezeu (cf. 1 Ioan 2, 15-17). Dacă El nu ne-ar da mai întâi să gustăm din frumusețea și bucuria harului, dacă am știi de la început ce fel de Golgota spirituală ne stă înainte, nimeni nu ar merge pe calea credinței!

Dar odată ce ne-a capturat, odată ce ne-a câștigat inima, Dumnezeu ne arată și crucea pe care o avem de purtat (cf. Ioan 15, 18), insultele care ne așteaptă, persecuțiile care vin de la dușmanii lui Dumnezeu, ș.a.m.d. Dar aceste împotriviri, ocări, insulte și tăieri ale voii noastre pe care le suferim din cauza numelui lui Iisus, ne curață prin răbdare sufletul (Matei 5, 11-12).

Cum să punem așadar în aplicare toate acestea, cum functionează viața spirituală, cum răspundem la blesteme cu binecuvântări, cum nu luăm în seamă insultele sau nu ne enervăm când suntem umiliți aflăm din paginile Scării dumnezeiescului urcuș

This entry was posted in Postul Mare. Bookmark the permalink.

Comments are closed.