Învierea lui Hristos

Încă de la început, propovăduirea Evangheliei a presupus o afirmație pe care logica umană o declară a fi imposibilă: învierea unui om care murise de câteva zile — spre deosebire de, să zicem, resuscitarea cuiva aflat poate în moarte clinică.

Această afirmație, fără de care Evanghelia nu stă în picioare, este componenta principală a “nebuniei” menționate de apostolul Pavel ca o inevitabilă caracteristică a mesajului creștin. Cu alte cuvinte, cei care proclamă Evanghelia declară că s-a întâmplat un lucru despre care toată lumea știe că e imposibil să se întâmple.

Din acest motiv, cei care cred Evanghelia se plasează, în mod inevitabil, în afara sferei pe care restul oamenilor o definește drept ”normal” și ”rațional”. Ei se poziționeză de bună voie în afara oricărei premise sau așteptări comune celorlalți oameni. Din clipa în care acceptă ipoteza Evangheliei, ei declară implicit că nu le mai pasă de ”gura lumii” și că sunt pregătiți să fie considerați ”nebuni”. Credincioșii nu mai au nimic de pierdut. Au dinamitat toate podurile de legătura cu această lume și nu mai există cale de întoarcere. Au mizat totul pe cartea Paștilor.

Pe de altă parte, această detașare de prejudecățile lumii este o imensă sursă de libertate pentru creștini. Eliberați de premisa fundamentală și prejudecata cea mai tenace de la pornește omenirea — și anume, imposibilitatea ca morții să învie — creștinii pornesc de la zero, refuzând să cedeze în fața ”înțelepciunii acestei lumi”.

Primii predicatori ai Evangheliei au fost complet conștienți de acest lucru, fiind destul de familiarizați cu modul în care lumea din vremea lor privea finalitatea morții. Și au confruntat această problemă cu fermitate, înarmați doar cu convingerile propriei conștiințe.

Au fost atenți în mod deosebit ca evenimentul Învierii lui Hristos să nu cumva să devină un fel de experiență “spirituală”. Dacă ar fi vorbit despre Hristos Cel Înviat ca despre un soi de viziune necorporală sau fantomatică, ceva spiritual care a “continuă să trăiască” după moarte, cu siguranță că mesajul lor ar fi fost acceptat de către mulți dintre contemporanii lor. Dar creștinii nu au cedat în fața acestei tentații. Ei au insistat asupra faptului că Iisus a înviat în însuși trupul său, corp identic cu cel care murise pe cruce.

Relatările Evangheliei sunt categorice în acest punct. Cel Înviat poruncește prietenilor Săi: “Iată mâinile și picioarele Mele. Eu sunt. Pipăiți-Mă și vedeți: un duh nu are carne și oase, cum vedeți că am Eu.” (Luca 24:38). Și relatările de după Înviere îl descriu pe Iisus ca fiind tangibil (Ioan 20:27), îmbrățișat (Matei 28:9) și atins (Ioan 20:17).

Acestea au fost experiențe fizice. Apostolul Petru le-a descris mai încolo prietenilor centurionului Corneliu: “Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă, martorilor mai dinainte rânduiţi de Dumnezeu, cei ce am mâncat şi am băut cu El după ce a înviat din morţi. “(Faptele Apostolilor 10:40-41). Una dintre aceste mese era un mic dejun cald, pe care Iisus Cel înviat îl pregătise pentru prietenii săi (Ioan 21:9). Nu a fost nimic necorporal sau eteric în această masă.

Tot așa, cei care au predicat învierea lui Hristos, nu au crezut că El a fost pur și simplu readus la starea de dinainte. Nu vorbeau de un corp mort “resuscitat”. Ci de cineva care era în viață, dar într-un mod cu totul nou — viu dincolo de moarte. El a fost înviat, spune apostolul Pavel, “întru putere” (Romani 1:4). Pentru cei care au crezut în Evanghelie, corpul fizic al lui Iisus, Cel înviat din mormânt, a fost o dovadă că moartea a fost definitiv cucerită: “Hristos, odată înviat din morţi, nu mai moare; asupra Lui moartea nu mai are stăpânire… Fiindcă cel ce a murit, păcatului i-a murit o dată pentru totdeauna; iar cel ce trăieşte, lui Dumnezeu Îi trăieşte.” (Romani 6:9-10).

Chiar dacă trupul înviat al lui Iisus a fost unul fizic, cei care au dat mărturie despre El menționează de asemenea că acesta a fost eliberat de limitările fizice obișnuite. Așa cum el nu se mai afla sub tirania morții, tot așa fusese eliberat și de constrângerile fizice obișnuite, cum ar fi de exemplu cele impuse de ușile închise. Cu alte cuvinte, prin învierea Sa din morți Iisus se arată a nu fi dominat de nicio presupoziție umană — nu numai de moarte, dar nici măcar de legile fizicii.

http://www.allsaintsorthodox.org/pastor/ponderings/2011%2004%2024%20-%20Pascha.pdf

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Comments are closed.